Viziune

Ce înseamnă de fapt Părinte acum? Acest proiect are la bază nevoile părinţilor şi ale copiilor identificate în timpul activităţilor de consiliere individuală sau de grup. Părinte acum pune accent pe faptul că fiecare copil este unic şi minunat, iar a fi părinte azi este o bucurie şi o provocare pentru fiecare dintre noi şi poate fi, de asemenea, cea mai plină de împliniri meserie, deşi ne solicită 24 de ore din 24 şi nu de puţine ori simţim că am ajuns la capătul răbdării. Ne dorim ca aici să gasiţi un loc unde să vă puteţi exprima îndoielile, să vă împărtăşiţi bucuriile şi temerile, să exploraţi metode care susţin ceea ce spunea Jess Lair: „Copiii nu sunt nişte obiecte care pot fi modelate, ci fiinţe ce trebuie descoperite”.
Un filosof indian spunea cândva că „pietricica poate schimba cursul unui râu”, ne dorim ca Părinte acum să fie o astfel de pietricică. Aşadar, vă invitam să fim parteneri în „cotidianul” rolului de părinte. Ne creştem copiii într-o societate inundată de informaţii în care multora le este dificil să discearnă între ceea ce este esenţial şi ceea ce poate fi trecut cu vederea, între bine şi rău. Prin urmare, copiii nostri, mai mult decât oricând, au nevoie de mama şi de tata pentru a-i ajuta să se descurce în faţa multiplilor stimuli informaţionali şi afectivi, şi să se formeze ca individualităţi puternice şi adaptabile într-o lume în continuă schimbare.
La rândul vostru voi, ca părinţi, aveţi nevoie să vă recunoaşteţi şi să acceptaţi sentimentele declanşate de această nouă etapă din viaţa voastră, atât cele frumoase (de iubire, apreciere, dăruire), cât şi cele neplăcute (resentimente, epuizare, furie), pe care societatea nu le atribuie cu atâta lejeritate meseriei de părinte, dar care fac parte din tabloul de ansamblu în aceeaşi măsură cu cele pozitive. Comunicarea sănătoasă cu copilul izvorăşte din înţelegerea atât a propriilor sentimente, cât şi a sentimentelor copilului. Pentru a accentua importanţa sentimentelor în educaţia copilului, Haim G. Ginott spunea: „Peştii înoată, păsările zboară, iar oamenii simt”.
Ateliere noastre de lucru şi articolele practice vă vor însoţi în a transforma experienţele zilnice ale copiilor voştri în şanse educative.

Echipa Părinte acum