„Când aud, uit.
Când văd, îmi aduc aminte.
Când fac, învăţ.”
(Proverb chinezesc)
Îți aduci aminte cum te-ai simțit când ai luat un examen important din viața ta? Sau când ai obținut slujba mult dorită? Sau când ai aflat că vei fii mamă/tată? Cu siguranță nu-ți încăpeai în piele de bucurie. Indiferent de vârsta micuțului tău, acesta va trăi o stare de nemărginită bucurie cu fiecare nou obiect/lucru descoperit în jurul său.
Pentru copilul tău a învăţa nu înseamnă să stea într-un loc și să asculte ceea ce îi povestești; a învăţa înseamnă să se miște, să exploreze, să creeze, să danseze, să cânte, să se exprime, să se joace și...să strice. Cunoscuta psihanalistă F. Dolto afirmă că ”un copil trebuie să strice, trebuie!”. Prin urmare, ar fi indicat ca familia să-i asigure copilului siguranţă psihică – un mediu în care să nu-i fie teamă că va fi criticat și mustrat.
Copiii, în special cei mici, învaţă prin propriile mișcări. Așezarea unei temelii sănătoase, în ceea ce privește capacităţile fizice ale copilului, s-a dovedit a fi o premisă importantă pentru deprinderea unor abilităţi predominant intelectuale, cum ar fi cititul. Combinând nevoia de mișcare a copilului cu cea de cunoaștere, îl veţi putea conduce către o atitudine cercetătoare, exploratoare, încununată de descoperiri. Burton L. White, o autoritate de primă mărime în psihologia dezvoltării copilului de la naștere până la trei ani, afirmă că, pe parcursul acestor ani, curiozitatea este o caracteristică de comportament în pericol de a rămâne neexploatată.
Dacă nu-i permiți să exploreze e posibil ca el să se ducă în acele locuri imediat ce tu te întorci cu spatele, fapt ce îl expune pericolului de a se lovi fiind nesupravegheat sau mai rău, în timp va deveni fățarnic și mincinos. Pe de altă parte, copilul te poate asculta inhibându-și curiozitatea/dorința de a explora și descoperi locuri și lucruri noi. Această atitudine riscă să îi afecteze, mai târziu, demersul școlar, devenind un elev care nu-si va afirma niciodata potențialul, va fi tot timpul nesigur pe sine, timid și fără inițiativă.
Este mult mai bine să-i spui copilului curios: „Îţi ţin eu vaza, dacă vrei s-o atingi” sau: „Dacă vrei să știi ce este dincolo de gard, hai să mergem împreună”. Sau, mai simplu, îndepărtează din calea lui acele lucruri de valoare, de care nu vrei să se atingă.
De exemplu, articolele obișnuite din gospodărie, precum capacele de borcane sau cârligele de rufe, reprezintă, pentru copiii mici, niște jucării deosebit de interesante. Chiar și fructele și zarzavaturile, precum merele, roșiile, nucile, portocalele sau bananele, sunt, adesea, obiecte neobișnuit de atrăgătoare pentru un copil. Pentru miros, încearcă o lămâie sau chiar o bucată de hrean; pentru gust, încearcă usturoiul, măcrișul sau diverse zarzavaturi; pentru auz, încearcă obiecte care produc diferite sunete, precum cutiuţe de plastic de diferite dimensiuni cu pietricele în ele; pentru pipăit, încearcă hârtie glasată, un burete, o bucată de blană sau chiar o cutie „cu surprize” în care să pui în fiecare zi un alt obiect, pe care copilul să nu-l poată vedea, dar pe care să-l identifice doar după pipăit.
Stimularea intr-o măsură prea mică sau prea mare poate influența în mod negativ copiii. Fiecare copil are nevoie de grade diferite de repaus și de acțiune. Nevoia de a fi liber să experimenteze viaţa îi poate fi staisfăcută copilului de un un părinte care este suficient de consecvent și de puternic, încât să-i acorde copilului libertate în cadrul unui mediu planificat și ţinut sub control.
Bibliografie:
Briers, Stephen – ”Ghid practic pentru părinți”, Editura Polirom, București, 2009
Dolto, Francoise - ”Când apare copilul”, Editura Humanitas, București, 1994
Kuzma, Kay- “Intelege-ti copilul”, Editura „Viaţă și Sănătate”, București, 2003.
White, Burton L.- ” The First Three Years of Life” (Englewood Cliffs, N.J.: Prentice Hall, Inc., 1975).
Psih. Carmen Vieru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu