Cele 5 Principii ale educaţiei bazate pe inteligenţa emoţională
Într-un articol anterior am vorbit despre capacităţile circumscrise inteligenţei emoţionale, în acest articol vom aborda cele 5 principii ale educaţiei bazate pe inteligenţa emoţională.
1. Fiţi conştient de sentimentele dvs. şi de ale celorlalţi
Suntem conştienţi de gândurile noaste, reacţionăm la situaţiile din jurul nostru şi totuşi de foarte puţine ori ne oprim să observăm ce simţim. Un părinte care a reacţionat într-un mod care îi displace poate să se întrebe care a fost emoţia care a stat în spatele reacţiei sale. Oare s-a simţit neînţeles, neputincios? Este important să se identifice emoţia cât mai specific, nu în termeni generali (bine/rău, vesel/trist). Astfel, va ajunge să se cunoască mai bine şi va putea să verifice cu realitatea, să îşi dea seama că nu a fost neputincios şi data viitoare când se va afla într-o situaţie similară să fie conştient de puterea sa, ceea ce va duce la o reacţie asertivă. Înţelegând propriile sentimente şi nevoi va fi mult mai uşor ca părintele să înţeleagă sentimentele care stau în spatele comportamentelor copilului său. El nu îşi va mai vedea copilul ca rău pentru o anumită năzbâtie, ci va înţelege că de fapt copilul avea nevoie de atenţia sa. Aşadar, acest prim pas creează bazele unei relaţii pozitive între părinte şi copil.
2. Fiţi empatic şi înţelegeţi punctele de vedere ale celorlalţi
Empatia presupune mai mult decât a ştii care sunt sentimentele celuilalt, ea înseamnă a-l înţelege pe celălalt la un nivel mai profund, a simţi ce înseamnă să fii în pielea lui şi a te purta cu el aşa cum şi tu ai avea nevoie să se poarte alţii cu tine într-o situaţie similară. Un părinte poate să ştie că cel mic este trist şi totuşi să ţipe la el şi să-i ţină morală, dar un părinte empatic va ştii că întâi este nevoie să ajute copilul să-şi gestioneze sentimentele. Acest părinte va recunoaşte starea copilului “Văd că eşti nemulţumit” şi va iniţia gestionarea problemei din acest punct plin de căldură şi de înţelegere.
3. Dobândiţi-vă echilibrul şi faceţi faţă impulsurilor emoţionale şi comportamentale
Copii sunt impulsivi şi cu greu pot să îşi stăpânească o reacţie emoţională sau comportamentală. Adulţii însă beneficiază de mecanisme mult mai eficiente de control, aşadar ei pot constitui modele sănătoase pentru copii lor atunci când vine vorba de autocontrol. Părintele are dreptul să aibă sentimente negative, însă el îi arată copilului că nu reacţionează imediat în baza acestor sentimente. În consecinţă, părintele poate spune: “Sunt foarte furios în momentul ăsta” şi copilul va înţelege că stările afective pot fi exprimate verbal şi că nu este nevoie să loveşti ceva sau pe cineva atunci când eşti furios.
4. Construiţi-vă scopuri şi planuri pozitive
Atunci când ne construim planuri şi ne stabilim scopuri viaţa noastră capătă structură şi avem posibilitatea să obţinem mai des satisfacţii prin împlinirea scopurilor decât dacă acestea nu ar fi stabilite conştient. De exemplu, poate că un părinte a făcut foarte multe lucruri într-o zi, însă la sfârşitul acelei zile se simte extenuat şi nemulţumit, crede că mai avea atâtea de făcut şi imaginea sa de sine are de suferit cu timpul. În momentul în care concepi un plan adaptat ritmului tău, poţi să îşi dai răgazul să te feliciţi pentru ce ai realizat. De exemplu: “Astăzi mă ocup de copilaş şi merg la cumpărături, nu îmi voi face griji pentru călcatul rufelor pentru că activitatea asta e inclusă în planul de mâine”. Capacitatea noastră de a planifica poate fi îmbunătăţită prin monitorizare şi feedback: la finalul unei săptămâni părintele îşi dă seama că poate a planificat prea multe activităţi pentru o zi şi nu a putut să se ţină de plan, nu este nicio problemă, va ştii cum să-şi distribuie sarcinile pentru săptămâna viitoare astfel încât să se simtă mai confortabil. Să nu uităm că organizarea este o calitate esenţială pe care copii este necesar să o înveţe încă de timpuriu, deoarece le oferă limite clare şi posibilitatea de a se autoevalua, cu vremea ei creându-şi un sistem personal de referinţă pentru propria persoană. Astfel ei vor fi protejaţi de la a îşi însuşi fără discernământ etichetele puse de ceilalţi.
5. Folosiţi aptitudini sociale pozitive în relaţiile cu ceilalţi
Capacitatea de a avea relaţii pozitive cu ceilalţi este importantă atât pentru părinte cât şi pentru copil. Pentru aceasta este nevoie de aptitudini sociale precum comunicarea şi rezolvarea de probleme. După cum ştim, a comunica înseamnă mai mult decât a vorbi, înseamă a asculta, a-ţi aştepta rândul într-un dialog, a ştii să-ţi susţii punctul de vedere respecându-l pe al celuilalt ş.a.m.d. Copilul învaţă de la părinţii lui ce înseamnă apartenenţa la un grup (familia) şi cum se desfăşoară relaţiile cu cei din afara grupului, de aceea este bine ca părintele să îşi dezvolte anumite aptitudini sociale printre care: capacitatea de a face alegeri bune din multitudinea de opţiuni disponibile şi capacitatea de a-şi reveni atunci când apar inevitabilele blocaje şi conflicte în relaţiile cu ceilalţi.
A fi părinte este o adevărată provocare şi iată că, pe lângă sarcina de a ne educa copilul, intervine şi necesitatea de a ne apleca asupra noastră şi asupra propriilor noastre capacităţi. Vă invităm să priviţi această realitate nu ca pe o sarcină în plus a meseriei şi aşa solicitante de părinte, ci ca pe ocazia minunată pe care ne-o dă copilul nostru de a creşte şi de a ne dezvolta împreună cu el.
Referinţe bibliografice
Campbell Ross – Educatia prin iubire, Editura Curtea Veche, Bucuresti, 2001
Elias, Maurice J., Tobias, Steven E., Friedlander, Brian S. – Inteligenţa emoţională în educaţia copiilor, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2003
Ginott, Haim G. – Între părinte şi copil, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2006
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu